Vicepremierul Tanczos Barna transmite că, dacă s-ar reduce cheltuielile de personal în aparatul de stat doar cu 8%, atunci ar exista fondurile necesare într-un an pentru Programul ”Anghel Saligny”.
”Vă spun doar un calcul matematic: dacă am reduce nu cu 10 la sută, ci cu 8 la sută cheltuielile de personal la nivelul sectorului public, am avea toţi banii de un program de genul <<Anghel Saligny>> pentru un an întreg. Noi avem în general undeva pe la 14 miliarde de lei cheltuieli de personal lunare, plus minus 500 de milioane de lei. Dar, dacă am reduce cu, hai să zicem, 8%, nu 10, am avea tot Programul Anghel Saligny finanţat de acolo sau am avea jumătate din necesarul de finanţare de la <<Transporturi>>”, a spus luni seara, la DIGI 24, vicepremierul.

























