Meteo: Temperaturile diurne scad, revin ploile în Oltenia

Miercuri, 26 noiembrie, revin ploile în Oltenia, iar temperaturile diurne vor fi în scădere.

În țară, vremea va continua sã se încãlzeascã uşor în estul şi sud-estul ţãrii unde va fi mult mai cald decât în mod normal la aceastã datã, iar în restul teritoriului, îndeosebi în vest şi nord-vest, valorile termice diurne vor scãdea, local semnificativ, condiţii în care acestea se vor situa în jurul celor climatologic specifice datei. Cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua, ziua local în jumãtatea de vest a teritoriului, iar noaptea în sud-vest, centru şi nord-est şi pe alocuri în rest.
Pe crestele montane, în a doua parte a intervalului vor fi precipitaţii mixte. Pe arii restrânse în Oltenia şi în vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumla cantitãţi de apã 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri în prima parte a intervalului, local în regiunile estice şi nord-vestice, cu viteze la rafalã în general de 45…50 km/h, iar în zona montanã înaltã de peste 90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între -1 grad în vest şi 13 grade pe litoral. Dimineaţa în est şi sud-est va fi ceaţã’‘, transmit meteorologii. 
Precipitații sub formă de ploaie sunt prognozate până la finalul acestei săptămâni, zilnic, în Gorj.
Articolul precedentTârgu Jiu: Ambasadorul Japoniei, ”prins” de activitățile de la Colegiul ”Tudor Vladimirescu”
Articolul următorHandbal: Începe mondialul fetelor! Când și cu cine joacă echipa României. Meciurile se văd la TV