Craiova joacă la Cluj Napoca luni, 1 Decembrie, cu formația locală Universitatea, partidă din cadrul etapei a XVIII-a a Superligii de fotbal. Gazdele țintesc ajungerea în plutonul care se bate pentru accederea în play off, iar antrenorul oltenilor, Filipe Coelho, se așteaptă la un mecii dificil.
„Ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă care are un antrenor nou de cinci jocuri, în care a reuşit patru victorii, se află într-un moment bun, au o organizare bună, un nou timp de organizare adus de noul antrenor, cu jucători buni şi ne va fi greu, trebuie să fim pregătiţi pentru acest meci.
Am realizat un o performanţă frumoasă cu Mainz, jucătorii au un moral bun, dar trebuie să ne controlăm şi să ne concentrăm pe noul joc, care va fi diferit. Din meciurile pe care le-am văzut, campionatul din România are un nivel bun, sunt jucători de calitate şi antrenori buni. Dacă e să compar cu anii trecuţi, cred că totul merge într-o direcţie bună în prima ligă din România.



























