Elvira Șarapatin, deputat PSD de Gorj, recidivează. După ce a sugerat repetarea Referendului pentru familie cu ocazia alegerilor europarlamentare, pesedista din Gorj dă de înțeles că toți participanții la mitingul din 10 august ar trebui amendați. ”Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca toate adunările publice ce au loc în piețe, pe căile publice trebuie declarate în prealabil către autoritățile locale. Decizia este de bun simț, pentru că procedura declarării prealabile este necesară pentru ca autoritățile locale să stabilească traseele de deviere a circulației și să ia măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice. În situația mitingului din 10 august, toți protestatarii care au participat la un miting nedeclarat sau interzis, cum e cazul unei adunări în proximitatea stațiilor de metrou, sunt pasibili de amendă. La fel și cei care refuză să părăsească locul locul de desfășurare, la avertizările și somațiile organelor de ordine”, transmite, printr-un comunicat de presă, Șarapatin. Aceasta mai consideră că toți cei care vor să conteste decizia ICCJ se consideră mai presus de lege.
Acasă Principale Politică Deputatul Şarapatin recidivează: Propune voalat amendarea tuturor participanților la mitingul Diasporei