Fapte deosebit de grave petrecute în noaptea de 6/7 decembrie la Târgu Jiu, în apropierea Pieței Litovoi, acolo unde au fost vandalizate 27 de mașini.
”La data de 7 decembrie 2025, în jurul orei 07:00, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin, apel 112, cu privire la faptul că pe strada Termocentralei, din localitate, mai multe autoturisme ar fi fost distruse. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în noaptea de 6 spre 7 decembrie a.c., persoane necunoscute ar fi distrus prin rupere și spargere, parbrize, geamuri laterale sau oglinzi laterale a 27 de autoturisme ce se aflau parcate pe strada Termocentralei și Aleea Digului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. În continuare, sunt efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunii și luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Gorj.



































