Craiova întâlnește Sparta Praga joi, de la ora 22:00, în runda a V-a a grupei principale a Conference League. Oltenii sunt foarte aproape de calificarea în primăvara fotbalitică europeană, iar antrenorul Felipe Coelho se gândește doar la un rezultat pozitiv.
„Nu am avut prea mult timp să pregătim acest meci, este normal, dar suntem pregătiți pentru a face un meci mare mâine. Vom încerca să dăm tot ce avem mai bun, am încredere în jucători.
Accidentările fac parte din fotbal, evident că ne dorim să avem mereu toți jucătorii la dispoziție, dar aceasta este realitatea acum, așa că vom munci și vom încerca să obținem un rezultat cât mai bun.
Nu mai trebuie să ne uităm la ce a fost, trebuie să ne concentrăm pe ce va urma, cel mai important este ce vom face în prezent. Este un meci nou, date diferite și vom încerca să dăm tot ce avem mai bun.
Este o echipă bună, cu jucători de calitate, cu experiență, anul trecut au fost in Champions League, lot de mare calitate, dar noi am pregătit meciul și vom încerca să scoatem un rezultat bun, ba chiar cele trei puncte.
Este important ca suporterii sa fie alături de noi, să ne susțină din primul minut, pentru că sunt foarte importanti pentru noi. Avem nevoie de ei, doar împreună putem reuși”, a declarat tehnicianul.

























