Doi tineri au fost transportaați la spital sâmbătă, cu traumatisme grave, în urma unui accident de ATV petrecut în Rânca.
”Acțiune în derulare a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical și transportul la prima unitate medicală a doua persoane grav accidentate în urma răsturnării cu un ATV. Cele două persoane, de 20, respectiv 21 de ani, au suferit traumatisme grave, cu pierdere a stării de conștientă și, după stabilizare și imobilizare, au fost transportate la spital în regim de maximă urgență, cu două ambulanțe Salvamont.
Au intervenit salvamontiștii aflați în serviciul de tură operativă din Baza Salvamont Rânca din masivul Parâng”, se transmite într-o informare.
































