Deputat USR: Guvernului Bolojan nu i-a păsat nici de firme nici de oameni. A crescut taxele și nu s-a atins de cheltuielile pe care trebuia să le taie primele

Claudiu Năsui, deputatul USR și fost ministru al Economiei, critică, din nou, guvernul condus de Ilie Bolojan, arătând că perspectivele sunt unele grave. Totodată, parlamentarul sugerează o anumită ipocrizie prin folosirea ”balaurului” PSD pentru justificări și o campanie de markenting în care sunt implicați propagandiști în generarea unei imagini favorabile.

Adevărul e că guvernului Bolojan nu i-a păsat nici de firme nici de oameni.
A ales calea ușoară de a reduce deficitul pe termen scurt, chiar dacă asta îngroapă economia pe termen lung.
Un fel de operația a reușit, pacientul e mort.
A crescut taxele și nu s-a atins de cheltuielile pe care trebuia să le taie primele.
<<Nu i-a lăsat PSD>> ar merge ca scuză dacă n-ar fi crescut taxele. Acolo, ce să vezi, PSD i-a lăsat.
Chiar dacă a investit în marketing politic și propagandiști, propaganda merge doar pe termen scurt. Pe termen lung adevărul iese întotdeauna la iveală.
Am tot vorbit despre asta de luni de zile. De dinainte să fie cool. Acum începe să simtă și majoritatea populației răul făcut.
Păcat că România a pierdut încă o oportunitate de reformă”, scrie, pe facebook, USR-istul.
Articolul precedentGorj: Drumul spre Rânca a fost deblocat
Articolul următorMETEO: Ninsori urmate de ploi. Când ar urma să se restrângă precipitațiile