Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, spune că premierul Ilie Bolojan a comunicat la ultima întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiilor Municipiilor că bugetul pe acest an este fundamentat pe creşterea taxelor locale şi că majorarea va fi preluată la bugetul naţional.
”Cu alte cuvinte, primarii rămân cu înjurăturile, pentru că au crescut taxele locale, iar banii merg către bugetul naţional. Dacă până acum cetăţeanul plătea 100 de lei, iar de anul acesta plăteşte 200 de lei, 100 de lei va fi luat la bugetul naţional. Pentru că nu are dreptul să ia din taxele locale, scade din cotele de IVG (impozitul pe venitul global – n.red.) pe care guvernul le dădea localităţilor. I-am transmis premierului la şedinţa respectivă că este exclus să acceptăm aşa ceva şi, atenţie, nu vorbesc doar despre primarii PSD, pentru că la întrunirea respectivă au fost primari din toată ţara, de la toate partidele. Am văzut şi eu ce se întâmplă zilele acestea cu primari înjuraţi peste care s-a intrat în şedinţele de Consiliu Local. Oamenii ăia, săracii, nu au nicio vină. Domnul Bolojan ne-a anunţat în noiembrie că aşa este fundamentat bugetul. Păi nici nu s-a făcut bugetul, este o discuţie care va fi tranşată în coaliţie. Zilele acestea va fi discuţia. Nu vom accepta ca toţi banii care sunt din acest surplus să ajungă la guvern ”, a declarat, la Antena 3, Olguța Vasilescu.
Acesta arată că atât timp cât oamenii plătesc taxe mai mari, ei vor ca şi serviciile oferite de primărie să fie mai bune.



