A dat cu cuțitul la cârciumă. Reținut, după ce a bătut și înjunghiat un bărbat

Un bărbat de 50 de ani, din Baia de Fier, a fost reţinut pentru 24 de ore fiind banuit de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Potrivit autorităţilor, acesta, pe când se afla în zona unui bar din Rovinari, a înjunghiat un alt bărbat cu un cuțit.

”Acesta, la data de 3 august a.c., în timp ce se afla în zona unui local public, din Rovinari, ar fi exercitat acte de violențe asupra unui alt bărbat, de 52 de ani, din comuna Negomir, prin folosirea unui corp tăietor-înțepător, provocându-i acestuia leziuni în zona piciorului stâng, fapt pentru care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a informat IPJ Gorj.

Conform certicficalului medico-legal eliberat de Serviciu de Medicină Legală Gorj, victima are nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Articolul precedentS-a răsturnat și a retezat un stâlp de pe marginea dumului
Articolul următorTudorel Toader, internat de urgență la spital