A făcut show! Patronul unui club de fotbal ”s-a trezit” comentând un meci de pe stadionul din Târgu Jiu

Patronul FC U 1948, Adrian Mititelu, nu se dezminte. Acesta a ținut să comenteze meciul dintre formația sa și Atletic Bradu, partidă din prima etapă a ligii a III a, transmisă online, cu Mititelu la microfon. Investitorul craiovean a trăit la maximum cele ce se desfășurau pe dreptunghiul verde și, prins de joc, dar și de misia de comentator, ”a mutat” meciul, care se desfășura la Turnu Severin, la Târgu Jiu: ”Aici, la Târgu Jiu, tribuna a 2-a este goală, dar tribuna 1 e aproape plină. Pardon, aici la Severin am vrut să spun”. Comentariul lui Mititelu ”a făcut toți banii”, echipa sa neavând probleme în a se impune, scor final 3-0.

  •  ”Frumos. Bravo, mă, bine, mă, așa! Bine, mă, Cârstea! Dar lasă și tu floricelele pentru mai târziu.”
  • ”Goool! Tânărul Kovari reușește o execuție extraordinară! Deși are nume cu conotații maghiare, Kovari să știți că nu are nimic în el din…dar știți că n-am nimic cu…Chiar sunt susținător al nației maghiare. Kovari e ardelean get beget. Născut la Iași.”
  • ”Lupu, frumos! Ah, fir-ar al naiba să fie! Dacă ar lua și mingea cu el când fuge, ar fi extraordinar!”
  • ”Pitic, pitic, dar Negru are viteză și e bine făcut. Are alură de mare fundaș. Puțini fotbaliști ca el!
  • ”Hai, mă, Dina! Centrare Lupu, marchează Dina. Într-o lună, o să vă putem da și reluări și tot ce trebuie. Lasă, că nici cei care vin la stadion n-au reluări, așa că…”

Acestea au fost o parte a trăirilor patronului-comentator Mititelu, cel care trăiește convingerea că odată cu sentința de la Timișoara, care hotărăște definitiv că echipa CS U nu este continuatoarea marii Universități Craiova, este tot mai aproape de a reînvia adevărata istorie fotbalistică din Cetatea Banilor.

Articolul precedentRevoltă la Rovinari! Aparegio a majorat factura, dar la robinet curge boală sub formă de lichid ruginiu
Articolul următorÎntr-un puhoi de oameni, a lovit o femeie cu sticla peste față