Bătrânul de 65 de ani lovit cu bestialitate în seara zilei de Sf. Ilie, la Aninoasa, a murit într-un spital din Craiova, după câteva zile de chinuri. Trupul acestuia nu a mai rezistat traumelor produse de lovituri, din cele prezentate de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj reieșind clar că omul a fost jucat în picioare, ba chiar mai mult decât atât. ”…a aplicat persoanei vătămate, de 65 de ani, în mod repetat, lovituri puternice la nivelul capului și toracelui, zone vitale ale corpului, folosindu-se de pumni și picioare și, posibil, alte obiecte dure, lovituri în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni traumatice grave care i-au pus în primejdie viața, fracturi costale multiple cu volet costal și pneumotorax extins cervico-toraco-abdominal, care au determinat insuficiență respiratorie acută cu necesitate de drenaj pleural bilateral și protezare urgentă prin intubație orotraheală cu ventilație mecanică, leziuni în urma cărora numai datorită intervenției medico-chirurgicale efectuate în timp util nu a intervenit decesul”, transmitea Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Agresorul, Ionuț Alexandu Safta, de 25 de ani, se află deja în arest pentru tentativă de omor, însă încadrarea îi va schimbată odată cu decesul victimei sale. Acesta nu a știut să se bucure de revenirea acasă după o perioadă petrecută la muncă în străinătate și a căutat scandal chiar la câteva ore de la revenirea în sat. Rămâne de văzut dacă anchetatorii vor confirma faptul că bătrânul a fost lovit și de o a doua persoană, un tovarăș de pahar al lui Safta.
Acasă Principale Dezvăluiri A murit bătrânul jucat în picioare! Tentativa de omor se transformă în...