A murit fostul arbitru Dan Petrescu

 

Dan Petrescu, fost arbitru internațional și președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a murit, luni, la vârsta de 75 de ani.
Fostul cavaler al fluierului a fost răpus de o tumoare cerebrală. Acesta a fost șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, în perioada 1994-2001. Ca arbitru, Petrescu a adunat 12 sezoane în primul eșalon fotbalistic al țării. De asemenea, a mai bifat și peste 40 de confruntări internaționale.
Acum două săptămâni, a venit la mine acasă la un grătar. Am băut și un pahar de vin, iar seară, când a plecat, m-a întrebat: «Dar pe mine cine m-a adus aici?». Prima oară am crezut că e vreo glumă, dar am decis să-l ducem să facă un RMN. Și când au venit rezultatele… Tumoare cerebrală! Din păcate, era într-o stare neoperabilă. A fost internat la București, începuse și un tratament, dar, din păcate, nu se putea opera absolut deloc. Apoi, am decis să-l ducem la un spital de neurologie, de la Măgurele. Era internat acolo. În această dimineață, ne-au sunat doamnele de acolo și ne-au anunțat că a decedat. Dumnezeu să-l ierte! A fost un arbitru internațional și un conducător foarte bun”, a precizat, pentru gsp.ro, Florin Chivulete, nașul de cununie al băiatului lui Dan Petrescu.
Articolul precedentAnchetă la Bălănești: A ordonat Primăria uciderea câinilor fără stăpân?
Articolul următorTârgu Jiu: Firmă pentru evaluarea sistemului de canalizare. Se caută soluții pentru rezolvarea problemelor care duc la inundații