Paul Nicolae (Zăpadă), fost fotbalist al echipei Pandurii Târgu Jiu, a încetat din viață sâmbătă, 11 august. Cel care a împărțit vestiarul cu Pițurcă, Mladin, Zuică, Sorca, Nanu, Pisaruc, Plăvicheanu, și mulți alții, s-a stins în liniște, subit, după ce efectuase mici treburi gospodărești. Născut la 2 decembrie 1949, Paul Zăpadă, așa cum era cunoscut de iubitorii fotbalului, a știut să respecte fobalul și iubitorii lui. Cătălin, fiul cel mare al fostului sportiv, a scris pe facebook un mesaj de adio. ”Plec în cea mai grea călătorie a vieții mele. Plec să te conduc pe ultimul drum, TATI. OM bun, suflet curat, sprijinul meu și a atâtor oameni, caracter minunat, înțelegător, milos. TU, care nu ai cunoscut ura, care te-ai bucurat și ai suferit alături de toți, prieten minunat, șoț și tată desăvârțit. OM de o bunătate ieșită din comun, fără cusur,inimă mare, și curajoasă…Inima care te-a trădat! Care m-a trădat și nu m-a lăsat să îți spun încă o dată cât te iubesc, cât de important ai fost și ești pentru mine, pentru noi, cât de minunată a fost viața alături de tine. Odată cu tine pleacă și jumătate din mine. Și mai aveam atâtea de făcut împreună. Aventura TA pe acest pământ s-a terminat. Ai lăsat atâta bucurie și bine în sufletele celor care te-au cunoscut. Care te-au iubit, care nu aveau cum să nu o facă. Te-am iubit, te iubiesc, și te voi iubi cât timp voi mai respira pe acest pământ. Drum lin, în sus, spre Cer! Dumezeu să te aibă în pază, suflet bun!”, a scris fiul stabilit într-o țară europeană în urmă cu câțiva ani.