A retezat un semafor de la Piața Centrală. Primăria îi cere să achite daunele

Un semafor de la Piața Centrală, din Târgu Jiu, a fost retezat, pur și simplu, de un autoturism, în timpul unui eveniment rutier petrecut miercuri seara. Poliția Locală este prezentă în zonă, iar primarul Romanescu anunță o întâlnire cu reprezentanții IPJ Gorj, în cadrul căreia va cere un număr mai mare de polițiști în stradă. Totodată, edilul a precizat că autorul accidentului va suporta daunele produse.

În urma accidentului violent din seara trecută, semaforul din intersecția de la Piața Centrală a fost retezat, iar semaforizarea în zonă este afectată pentru o perioadă de câteva zile. Am solicitat sprijinul Poliției Rutiere și Poliției Locale pentru a se asigura fluidizarea traficului până la remedierea problemei.
Accidentul a provocat daune întregului automat de semaforizare, iar în acest moment se lucrează pentru că întregul sistem să fie repus în funcțiune cât mai rapid.
Pagubele vor fi suportate în întregime de persoana care a provocat accidentul.
Totodată, urmează să discut cu reprezentanții IPJ pentru a se asigura prezența, în număr cât mai mare, a polițiștilor în stradă, în așa fel încât astfel de evenimente să nu se mai repete’‘, a transmis primarul.

Articolul precedent10 septembrie, termenul limită la care tabletele trebuie să ajungă la elevi
Articolul următorAlina Bica ar vrea să execute pedeapsa în Italia, nu în România