A scăpat porumbelul: Un lider PNL a dezvăluit data alegerilor locale și parlamentare

Pandemia de COVID-19 a dat peste cap viața socială și economică din România, într-un an în erau programate alegeri locale și parlamentare. Până la această oră, guvernul nu a înaintat date certe pentru cele două consultări electorale populare, în timp ce opoziția, prin vocea lui Marcel Ciolacu, lider interimar PSD, a anunțat că participarea la vot nu trebuie să pună în pericol sănătatea românilor. Într-o mare de necunoscut, Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, a anunțat joi, în cadrul emisiunii ”Marius Tucă Show’‘, de la Mediafax, că localele și generalele ar urma să se desfășoare până la sfârșitul anului, în septembrie/octombrie, respectiv în luna decembrie.

Alegerile vor fi în 5 decembrie, alegeri generale, iar alegeri locale încercăm să organizăm la sfârșit de septembrie, început de octombrie”, a precizat Rareș Bogdan.

La câteva ore distanță de la declarațiile europarlamentarului, premierul Ludovic Orban a prezentat public același scenariu al scrutinului.

Articolul precedentGăsim constructori? Reabilitarea Pasarelei de pe Unirii, scoasă, din nou, la licitație
Articolul următorScrisoare deschisă: Romanescu îi cere ministrului Educației încheierea situației școlare