A semnat! Continuă la CSM Târgu Jiu: Aici am găsit o echipă unită și dornică de performanță

 

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu pregătește deja următorul sezon pentru echipa de handbal, demers ce o vizează și pe Mirabela Coteț. În urma discuțiilor, oficialii grupării gorjene au ajuns la un acord cu pivotul, Mirabela Coteț urmând să evolueze şi în următorul an competițional pentru CSM.

 

Am vrut să rămân la Târgu Jiu, pentru că aici am găsit o echipă unită şi dornică de performanță. Eu am încredere că vom putea să creștem şi în sezonul care urmează. Am luat decizia cu gândul de a evolua cât mai bine, atât în acest sezon, cât şi în cel viitor. Personal vreau să progresez ca şi jucătoare, să îmi ridic nivelul de joc, iar în sezonul ce urmează să îmi ajut echipa cât mai mult”, a spus sportiva, potrivit site-ului clubului din Târgu Jiu.

 

IMAGINE:

 

Articolul precedentMinistrul Educației, o altă abordare ce vizează vacanță de Paști de anul viitor
Articolul următorBulai – USR: PSD va fugi de responsabilitate, rotația nu se va face. Cu Drulă premier, USR intră la guvernare cu liberalii