Accident: A lovit-o pe trecerea de pietoni și a părăsit locul faptei

Un bărbat de 38 de ani, din Târgu Jiu, este cercetat penal după ce a lovit cu mașina o tânără de 24 de ani și a părăsit locul accidentului. În urma verificărilor s-a stabilit că impactul a avut loc în timp ce victima se angajase în traversarea părții carosabile prin loc marcat și semnalizat corespunzător. Accidentul a fost anunțat de un asistent medical care a aflat cele petrecute de la victimă. ”În urma impactului tânăra a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. După producerea evenimentului conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat ulterior și condus la sediul poliției. În urma terstării cu etilotestul, rezultatul a fost negativ”, a precizat IPJ Gorj. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Articolul precedentACS Târgu Jiu: Gânduri mari la început de sezon, clubul a reușit șase transferuri și să stabilească numele mascotei
Articolul următorSfidează Târgu Jiul! Nu au bani și nici constructor pentru centura orașului, dar acționează municipalitatea în judecată