Accident provocat de un gorjean! Șapte răniți și zece ambulanțe la fața locului

 

Un tânăr de 23 de ani, din Turceni, Gorj, a provocat, luni seara, un accident rutier în urma căruia șapte persoane, inclusiv el, au ajuns la spital. Evenimentul s-a produs în apropierea localității Bretea Streiului, Hunedoara, pe DN 66, acolo unde, potrivit polițiștilor, gorjeanul a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism care rula regulamentar.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Turceni, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Hațeg spre Deva, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Oțelu Roșu, județul Caraș Severin.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a cinci pasageri din cele două autoturisme (una din autoturismul care a intrat pe contrasens și 4 din celălalt autoturism care circula regulamentar). Toate victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Hunedoara.

Mobilizare

La faţa locului au intervenit 10 ambulanțe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi ale SMURD. Toate victimele, care au vârste cuprinse între 23 şi 48 de ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean din Deva, a informat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Foto ISU Hunedoara:
Articolul precedentRomanescu: Să-și ducă războiul până la sfârșit. Eu le doresc sănătate maximă!
Articolul următorMinistrul Economiei: Mari jucători mondiali vor să investească în energie regenerabilă