Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, transmite că liberalii au căutat să organizeze acțiuni zgomotoase la Târgu Jiu în timp ce procurorii DNA erau la Complexul Energetic Oltenia, ancheta vizând și membri ai PNL Gorj.
S-a dorit, astfel, mascarea descinderilor DNA la CE Oltenia, arată edilul. Reamintim, Iulian Popescu și Ion Iordache au făcut zarvă cu mai mulți saci de deșeuri, gunoi adunat din zona Pandurașul, de pe o proprietate privată.
”VÂNĂTOAREA DE OUĂ”…
PNL Gorj a anunțat o acțiune destinată copiilor, sâmbătă, la Coloana Infinitului, însă, în urma acesteia, mai multe mămici și bunici au reacționat dur în mediul online, arătând că a fost o bătaie de joc.
”Cel care a organizat evenimentul de la Coloana Infinitului a creat foarte mult probleme și domnului Iulian Popescu, și domnului Iordache. Foarte multe mămici și copii au plecat de acolo extrem de dezamăgiți, pentru că dacă, totuși, îl organizezi ca pe un eveniment, fă-l în așa fel încât toată lumea să se poată bucura. Am văzut pe internet reacții, am și discutat cu mămici care au fost prezente, acolo, și considerau că noi, ca autoritate, suntem implicați, nu am fost implicați în acel eveniment. Mai mult decât atât, s-au comportat ca într-un bâlci, cu diverse balonașe, cu diverse saltele gonflabile, cu aparate pentru vată pe băț. Trebuie să înțeleagă că parcul de la Coloană este un parc cu o conotație extrem de importantă, adăpostește cea mai importantă opera a lui Constantin Brâncuși. Nu poți să te joci cu opera lui Brâncuși așa cum faci tu cu căprioarele la Murgești. E adevărat că, dacă interveneam, spunea că <<Romanescu nu vrea să ne dea voie să organizăm astfel de evenimente>>’‘, a precizat edilul-șef.