Acuzații: Șeful de Post din Scoarța ar fi ticluit probe nereale și ar fi sustras elemente dintr-un dosar penal

Șeful de Post din comuna Scoarța, agentul șef adjunct George Ciulavu, reținut pentru 24 de ore, este cercetat pentru favorizarea făptuitorului. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, acesta a ticluit probe nereale și a sustras elemente dintr-un dosar penal.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 C.p., constând în aceea că un angajat al IPJ Gorj, care are calitatea de agent şef adjunct în cadrul Postului de Poliţie Scoarţa, jud. Gorj, a oferit informaţii unei persoane urmărite într-o cauză penală instrumentată de către IPJ Gorj.

Din probele administrate în această cauză a rezultat că agentul de poliţie, cu ocazia instrumentării unei cauze penale, a ticluit probe nereale şi a sustras probe din dosarul penal, cu scopul de a sesiza procurorul care supraveghează cercetările cu o propunere de clasare, atestând necorespunzător adevărului în cuprinsul referatului de clasare o situaţie de fapt şi de drept nereală.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de agentul de poliție pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 C.p., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. 1 C.p., sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 alin. 1 C.p., fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 C.p. şi uz de fals prev. de art. 323 C.p.

La data de 10.12.2020, procurorul a dispus măsura reţinerii suspectului  pe o perioadă de 24 ore.

La data de 11.12.2020, procurorul a dispus, în temeiul art. 309 C.p.p., punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspect pentru infracţiunile menţionate anterior, cu precizarea că este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul pe tot parcursul procesului penal”, au transmis, printr-un comunicat de presă, procurorii.

 

Articolul precedentAcord în Consiliul European: Bani pentru zonele dependente de cărbune
Articolul următorTârgu Jiu: Au spoit cu vopsea două SUV-uri parcate în centrul orașului