Adio vis de senator! Văcaru: Domnul Iordache trebuie să mai lase din aroganţă

Alianţa dintre ALDE şi Pro România se chinuie să capete contur şi la nivel local în Gorj. Deşi protocolul dintre cele două formaţiuni politice nu prevede, neapărat, o colaborare la nivel municipal sau judeţean, secretarul general al partidului condus de Victor Ponta, Alin Văcaru, nu exclude această posibilitate. Văcaru a discutat deja cu parte dintre liderii ALDE Gorj şi îl vrea alături şi pe preşedintele Ion Iordache. Fostul social-democrat a declarat că dacă Iordache îşi schimbă atitudinea poate fi candidatul comun la Consiliul Judeţean Gorj.

“Pro România va face alianţe la nivel local, doar acolo unde se înţeleg liderii de la ALDE cu cei de la Pro România, şi consideră că împreună ar avea mai multe şanse pentru alegerile locale, şi chiar parlamentare. Eu am discutat şi cu domnul primar Filip, am discutat şi cu Cristina Cilibiu şi cu domnul Muja. Voi discuta şi cu domnul Iordache să văd dacă mai vrea să continue sau nu. Eu îmi doresc să colaborăm. Dacă nu-şi doresc asta mergem separat. Nu trebuie, neapărat, la Gorj, să ne unim la locale. Domnul Iordache trebuie să mai lase din aroganţă, partidele nu sunt ca societăţile, nu le conduci ca pe o societate unde toţi sunt angajaţii tăi. Deciziile le luăm împreună. N-aş avea nimic împotrivă ca Iordache să fie candidatul comun la Consiliul Judeţean Gorj. Interesul nostru este să câştigăm”, a spus Văcaru la Radio Infinit.

Analistul politic Pantelimon Manta vede normală poziţia lui Văcaru şi crede că o astfel de alianţă ar fi în beneficiu ambelor formaţiuni politice.

“Dorinţa lui Văcaru este firească şi justificată, dacă merg pe liste comune, au de câştigat. Sunt partide bine reprezentate şi în teritoriu, la nivelul judeţului Gorj. Dacă adunăm procentele, obţinem un procent semnificativ, undeva la 20%. Nu cred că sunt şanse să-l bată Iordache pe actualul preşedinte , Cosmin Popescu, dar îşi poate juca şansa, trăgând lista de consilieri judeţeni, consilieri locali, primari”, a precizat Manta.

Intenţiile politice prezentate public de deputatul Văcaru rămân, deocamdată, sub un mare semn al întrebării. Ion Cupă, ”guru” liberal-democraţilor din Oltenia, a răbufnit pe pagina de socializare, recalmând situaţia în care se află ALDE:

”Şi mai văd în aceste zile pe liderul noului aliat politic că vorbeşte dezinvolt despre Opoziţia de Stânga (??!!) pe care am reprezenta-o noi, ALDE şi Pro România Împreună. Şi-l mai aud pe Victor Ponta de o fuziune între cele două partide!!! Iar liderii noştri nu schiţează NICIUN gest în apărarea identităţii noastre liberale. (…) Va trebui să cumpănim limpede bine şi repede! Cu mintea noastră, a celor care am construit un partid liberal în care şi-au pus speranţele milioane de români”.

Articolul precedentMaşină făcută praf la Bâlteni
Articolul următorAccident! Şapte victime, cinci ambulanţe şi două echipaje SMURD la faţa locului