Adrian Tudor, mesaj pentru Condescu: Să nu crezi că vei mai fi o persoană agreată în acest oraş

Viceprimarul Adrian Tudor a făcut declaraţii pe marginea procesului intentat de clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu membrilor asociaţi. Potrivit instanţelor care au judecat până în prezent, Consiliul Local Târgu Jiu datorează entităţii sportive suma de 2,8 milioane de lei, iar de aici un întreg scandal. Printre datornici, şi Artego, şi Complexul Energetic Oltenia, lista fiind completată de Consiliul Judeţean şi USMO, suma totală pe care Pandurii Lignitul ar urma să o primească fiind stabilită la 3,2 milioane de euro. Întâmplător sau nu, reacţia viceprimarului vine după ce între Florin Cîrciumaru, naşul său, şi Condescu au existat replici usturătoare.

Eu nu m-am ocupat de situaţia celor de la Pandurii, din diferite motive. Nu am rezonat niciodată cu persoanele din conducerea clubului, nu mi-au plăcut, nu mi s-au părut oneste în relaţia cu noi. Şi aici mă refer la cei din sindicatele miniere care niciodată nu şi-au plătit datoriile către club şi ei fiind, de exemplu, membri, nu şi-au plătit cotizaţia, dar ei niciodată nu au avut probleme şi atunci ne punem întrebarea ce se întâmplă în justiţie şi de ce se întâmplă ce se întâmplă. Pentru că sunt martori, membrii şi din consiliul actual, şi din consiile din spate, când erau discuţiile cu Pandurii. Domnule, avem nevoie de sprijinul acesta pentru a obţine licenţa. Banii respectivi, în fiecare an, nu erau daţi către club, pentru că acest club funcţiona din vânzare de jucători, drepturi de televiziune şi altele. (…) Am zis că trebuie să fim atenţi (în momentul în care se vehiculau anumite sume cheltuite cu jucătorii şi pentru maşini n.red.). Dar cine se putea pune cu cel care era marele preşedinte de la club, domnul Condescu? Eu sper că domnul Condescu să înţeleagă că nu va putea duce niciodată această echipă mai departe fără sprijinul primăriei şi al consiliului local acestui oraş. Ori în momentul în care tu pui în pericol funcţionarea Artego şi vii şi faci o discuţie încălcându-ţi nişte promisiuni, faci o execuţie asupra bugetului municipiului Târgu Jiu, să nu crezi că vei mai fi o persoană agreată în acest oraş de către cetăţeni”, a spus Adrian Tudor.

Articolul precedentA nins şi la Rânca. Se circulă între 9:00-17:00 până la Obârşia Lotrului
Articolul următorRomanescu își dorește ca toți cei ce au contribuit la realizarea stadionului să fie la inaugurare