Adrian Tudor, PSD Târgu Jiu: Am rămas deficitari. Trebuie implicați oameni noi, probabil unii au obosit

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, crede că PSD are capacitatea de a lua un număr mai mare de voturi la viitoarele alegeri. În opinia liderului de la municipiu, există unele carenţe în activitatea formaţiunii politice, care nu a mai interacţionat la fel de bine cu posibilii electori.

“Am rămas deficitari. Numărul de voturi a fost acelaşi cu cel de la parţiale, când colegul meu, domnul Aurel Popescu a luat 8.200 de voturi. Acum, partidul a luat 8.900 de voturi, deci este o creştere nesemnificativă. Este clar, întâlnim un nou tip de electorat. Am făcut şi nişte greşeli, în sensul că am renunţat să mai facem acele dezbateri din cartiere cu diferite categorii socio-profesionale. Oamenii vor să se implice, au idei. Avem resurse de a ne reveni, vom vedea la următorul examen, la alegerile prezidenţiale”, a declarat Tudor.

Viceprimarul nu renunţă la ideea de a reprezenta PSD la alegerile locale din 2020 şi spune că unii membri din “garda veche” trebuie să facă un pas în spate.

“O să avem mai multe sondaje până la alegeri. Urmează să fie demarat un sondaj de opinie în Târgu Jiu. Trebuie implicaţi oameni noi, probabil unii au obosit şi este nevoie de un entuziasm. Când a fost entuziasm, partidul a câştigat şi probabil oamenii au simţit că putem face ceva bun pentru comunitate. Dorinţa de a câştiga întotdeauna m-a mobilizat”, a afirmat Tudor.

 

Articolul precedentMai puțini bani: Au scăzut serios economiile din conturile gorjenilor
Articolul următorȘerban Nicolae acceptă numai votul clasic: Să nu facem pentru alți cetățeni drept de vot din vârful patului