Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, spune că au fost multe incertitudini, multe vulnerabilităţi în ultima perioadă, dar cursul leu – euro a fost un stîlp de stabilitate şi rămâne aşa.
“În primul rând, au trecut 11 – 13 ani de când ne aşteptăm la cinci lei. Fiecare an a început cu această previziune: anul acesta, cursul leu – euro va urca la cinci lei pentru un euro. Şi nu s-a întâmplat. Este posibil să se întâmple oricând, este posibil să nu se întâmple, să ne ajungă intrarea în euro şi să nu mai apucăm să vedem un curs de cinci lei pentru un euro. Ce se întâmplă acum însă este interesant, nu atât de important, dar interesant, în sensul că am avut opt zile una după alta, în luna mai, cu depreciere a leului faţă de moneda unică europeană. Opt zile una după alta nu a mai fost de multă vreme. Dar în niciun caz deprecierea care s-a produs nu justifică trimiteri la maxime istorice, aşa cum toată presa a titrat. Ieri nu a fost o zi de depreciere, ci o zi de apreciere, prima zi de apreciere după opt zile de deprecieri. Cele opt zile de deprecieri care au premers zilei de ieri, care a fost o zi de apreciere a leului şi s-ar putea deschide o cursă întreagă de apreciere, această zi de ieri? Deprecierile au fost aşa, dacă putem vorbi despre maxime istorice, trei sferturi de ban, nu 10 bani, nu un ban, ci trei sferturi de bani”, a declarat, marți, Adrian Vasilescu.