Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, crede că ne vom îndrepta spre impozite mai mari, România fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa impozitelor raportate la PIB.
„Dobânzile sunt în creştere, este o perioadă în toată lumea de creştere a dobânzilor, de altfel se produce un transfer, o tranziţie de la marea relaxare cu care s-au obişnuit marile Bănci Centrale prin 2012 şi până înainte de criza asta, la marea înăsprire. Dobânzile cresc şi Banca Naţională a crescut dobânzile de trei ori în an. (…) Ne vom îndrepta inevitabil, este o părere personală, nu vorbesc în numele Băncii Naţionale, către impozite mai mari pentru că la această oră suntem ţara cu impozitele raportate la PIB pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Adică, veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Avem venituri de 27% şi dorinţă de cheltuieli de 40%. Nu se leagă. E greu să faci creşteri de impozit pentru că şi aşa populaţia este sleită de inflaţie, puterea de cumpărare a scăzut, dar România a întârziat cu această măsură. Ea trebuia luată mai de mult. Depinde cum se va înţelege Guvernul cu populaţia, coaliţia care ar trebui să voteze în Parlament o asemenea măsură cu populaţia”, a declarat, la Digi 24, Vasilescu.