„Dacă domnul Cîţu, în calitate de preşedinte al PNL-ului, vrea să stea de vorbă cu noi, păi, să sune. Să sune sau să stea acasă, să aştepte, că îl sunăm noi pe fix”.
Tudose.
Mihai Tudose.
Fost premier PSD, actualmente europarlamentar, dar înainte de toate brăilean.
Unul uns cu multe alifii populare.
Ți-e greu, supermane.
Toți îți dau bobârnace.
Pe unde te prind, nu te iartă.
PSD-ul îți pune condiții imposibile, mie unul mi-e greu să cred că vrea la guvernare cu voi.
Doar vă ia peste picior.
Dreptul lor, supermane, așa-i în politică.
USR-ul ți-a tras-o în barbă, deși păreai convins, la un moment dat, că vor face pasul înapoi înainte de votul moțiunii.
Acum, altă nenorocire, o să fii și la mâna lui Orban și a contestatarilor care ți-au întors spatele, în situația în care vei semna contractul cu Cioloș.
Sigur, dacă te consolează cu ceva, gândul anticipatelor dă frisoane și USR-ului, și oamenilor lui Orban.
Chiar dacă nu o arată.
Mulți dintre ei nu vor mai pupa fotoliul din Casa Poporului.
În tot tabloul ăsta, PSD și AUR sunt pe val.
Cu glume, esență de caterincă, cu spectacole ale unei suspendări ce nu va veni curând.
Dacă va veni vreodată.
Și la ei, tot greu.
Anticipatele?
Prognoza nu pare tocmai pe măsura așteptărilor.
AUR nu va pupa la guvernare, iar PSD încă nu are suficient capital pentru a forma guverne cu care să-i spargă porțile lui Iohannis la Cotroceni.
Greu de toți, sărmanii de voi.
Dar cu românii cum rămâne, cum le este?
Cumplit.
Știți ce înseamnă cuvântul ăsta?
Nu.
Nu aveți cum.
Ați percepe în întregime sensurile dacă ați trăi fix ca unul dintre milioanele de pălmași.
Oameni ce pleacă din alimentara cu coșul tot mai gol, ce au mai pus o pătură, au mai stins un bec.
Oameni care sunt umiliți prin instituții, nu au tratamente prin spitale, nu prea multe.
Voi…
Cu greutățile voastre.
Noi…
Așteptăm.
Chiar, ce mai așteptăm?
Sigur, cum spuneam în dese rânduri, anticipate.
Să văd o reașezare, terminarea balamucului, o minimă stabilitate și, de ce nu, un mesaj care să arate clar aspiranților că mandatul câștigat prin manipularea electoratului nu îți oferă garanția unei șederi prea lungi în boierescul jilț.
Din păcate, situația este mai complicată.
Milioane de români vor pune ștampila, convinși fiind că votul lor va încheia pandemia, cu restricții și alte urâțenii ale vremurilor pe care le trăim.
Apăsați de nevoi, românii vor alege cu gândul la venituri mai mari și prețuri mai mici.
Nici că va mai interesa pe cineva că o majorare de pensie cu 10% îi va aduce lui 100 de lei, infim, nu de ajuns pentru o plasă plină cu alimente uzuale, în vreme ce alții, cu pensii de 60.000-70.000, vor primi dintr-un foc cât nu cheltuiește el într-o jumătate de an.
Nu vor mai conta multe, din păcate, nici viitorul țării.
Țară.
Cu același aparat bugetar, tot fără drumuri, tot fără școli, tot fără spitale, tot fără retehnologizare și reașezare a unităților vitale pentru existența ei.
Important va fi să primim ceva acum, să nu crăpăm.
Nevoia primară, am mai reamintit-o.
Bine, să nu generalizăm, nu tot românul numără ultimul leu prin piețe.
Și starea de bine se observă cu ochiul liber. Sigur, văicărită zgomotos nu în puține cazuri. Binele era mai bine când ne permiteam mai multe.
Revenind, în timp ce unora le este greu să-și împartă ciolanul, urmează un alt val de scumpiri.
Acum vine, e gata.
Pe mai departe, perspective sumbre.
Gândiți cât vor costa îngrășămintele chimice.
Sunt produse pe gaz.
Lucrările agricole, ce presupun motorină în cantități imense, piese de schimb, atâtea și atâtea.
În condițiile date, ne putem închipui la ce prețuri vor ajunge alimentele.
Ce vom avea de făcut?
Vom consuma mai puțin.
Iar asta va însemna prăpăd în agricultură și în industria de profil.
Nu, patrioții sufletului să nu-și face iluzii.
Consumul redus nu se va concretiza într-un deficit mai mic, tradus prin importuri mai puține.
Nicidecum.
Decadentul occident a investit masiv în domeniu și, dincolo de costurile mai mari cu personalul, sunt elemente care îi permit să vândă mai ieftin.
Ca de exemplu, randamentul utilajelor moderne.
Organizarea.
Specialiștii.
Iată ce înseamnă statul pe loc.
Iar, noi, ai noștri, vom mai muri încă puțin.
Vom închide, va fi șomaj crunt.
Dar e dificil.
La tăți ni-i greu.
CA FAPT DIVERS
Exemplarul din fruntea Inspectoratului Școlar Județean Gorj nu și-a scris încă demisia, după ce a fost penibil la Sala Palatului, purtând însemnele idolului superman-Cîțu?
Nu vă mai puneți multe întrebări.
Se plătesc salarii grase unor diletanți cărora le-am încredințat să formeze România de mâine.
Mulți, mulți români au învățat ce-i binele, decența, frumosul, eh, na, o apropiere de spiritul creștin în anii comunismului, din modul de a fi al dascălilor.
Ținuta oamenilor de la catedră (da, și cea vestimentară) a însemnat mult.
Știu, imediat vor fi voci care mă vor eticheta obtuz. rigid.
Apropierea de elev, un dascăl altfel, mai deschis, mai prietenos, nu trebuie să însemne promovarea ridicolului și invitația la a te scălda în apele sale.
#Ca_să_știm_de_la_ce_ni_se_trage
– OPINIE –
Cu voia dumneavoastră, până data viitoare,
