Alertă aeriană în vecinătatea Gorjului. Avion suspect, interceptat de două F 16 deasupra orașului Drobeta Turnu Severin

A fost alertă aeriană, miercuri seara, la Drobeta Turnu Severin, la doar câteva zeci de kilometri de județul Gorj. Două avioane F16 au interceptat un alt avion suspect, iar imaginile au fost surprinse de localnici. În jurul orei 19:00, locuitorii din Drobeta Turnu Severin au fost alertați de zgomotul puternic al mai multor avioane militare care au survolat orașul la o altitudine relativ joasă.

CETĂȚEAN:

Seara asta Top Gun 3 la Severin… Două F16 urmăresc un avion neidentificat făcând mare zgomot deasupra orașului”.

PRESĂ LOCALĂ:

Două avioane militare au survolat la joasă altitudine orașul Drobeta Turnu Severin aparent interceptând un al treilea avion. MApN nu a comunicat nimic despre acest incident.
Incidentul s-a petrecut în această seară în jurul orei 19, locuitorii orașului de frontieră (cu Serbia) au fost alertați de zgomotul puternic făcut de mai multe avioane militare, care au survolat orașul la o altitudine relativ mică. Pe rețelele de socializare au început să apară clipulețe cu avionele în cauza ce par a fi avioane F16. Martorii, care au si filmat scena, spun că avioanele au zburat inițial la o altitudine de sub 1000m, iar unul a venit dinspre Serbia, apoi au urcat, urmărind cel de-al treilea avion”, a transmis, inițial, Tele Europa Nova. 

 

COMUNICAT MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE:

O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei, în seara zilei de 8 iunie.
Precizăm că aeronava în discuție, care a evoluat în spațiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos. În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaționale.
Din datele disponibile la acest moment, aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debrețin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder.
Aeronava a fost interceptată în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare.
În jurul orei 17.49, aeronava a intrat în spațiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoțită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România și Ungaria.
La ora 17.58 aeronavele maghiare s-au întors către bază, ținta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Fetești, care se aflau în misiune de patrulare în spațiul aerian al României.
Misiunea celor două aeronave americane a fost similară, de interogare radio, identificare vizuală și escortare a aeronavei țintă.
La ora 18.36, aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire pe Baza 86 Aeriană, misiunea de poliție aeriană fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, decolate de pe aceeași bază aeriană.
Aeronavele militare române au interceptat aeronava-țintă la ora 18.42 și au continuat misiunea de interogare și escortare. Aeronava țintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio și semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute și spațiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin și Korbovo.
În jurul orei 19.09, aeronava-țintă a traversat în spațiul aerian al Bulgariei. Cele două aeronave F-16 române au încheiat misiunea de poliție aeriană și au aterizat la Fetești în jurul orei 19.46.
Autoritățile bulgare investighează, la acest moment, la sol, zona ultimei poziții cunoscute a țintei, pentru identificarea aeronavei și stabilirea detaliilor”, au transmis reprezentanții MApN.

CAPTURĂ VIDEO:

VIDEO:

Articolul precedentTârgu Jiu: Amendat după ce ”și-a uitat” mașina pe trecerea de pietoni
Articolul următorEric de Oliveira, transportat cu elicopterul la spital, în stare gravă