Alertă de ploi torențiale și furtuni în Oltenia. Avertizare de vreme rea până miercuri seara

Avertizare de ploi torențiale și furtuni începând de marți după-amiaza până miercuri seara.

Începând de marți, vor fi intervale cu instabilitatea atmosferică accentuată, care se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii puternice cu rafale maxime de peste 60 – 80 km/h și căderi de grindină.

Câteva averse vor fi posibile și în prima parte a zilei de marți, dar riscul de furtuni va fi mai ridicat după orele prânzului, în jumătatea vestică a țării și în zonele de munte. În același timp, în estul țării vremea va fi caniculară, cu maxime de până la 37 – 39 de grade.

Ploile și furtunile vor continua și pe parcursul nopții, când se vor extinde treptat în nordul, centrul și sudul țării. Local, îndeosebi în jumătatea nordică a Olteniei și a Munteniei, va ploua abundent, iar cantitățile de precipitații vor depăși 30 – 50 l/mp.

Miercuri, vor fi șanse de averse torențiale și descărcări electrice în cea mai mare parte a țării, iar pe alocuri vor fi furtuni puternice, cu vijelii și grindină. Cu toate acestea, vor fi și zone ocolite de ploi, mai ales în regiunile estice.

Instabilitatea atmosferică se va menține ridicată și pe parcursul zilei de joi, 31 august, îndeosebi în centrul, estul și sud-estul țării”, precizează meteo&radar.ro.

IMAGINI:

Articolul precedentIlie Stan: M-a sunat cineva să mă întrebe dacă aș fi interesat să antrenez FCU Craiova
Articolul următorGorj: Recuperare prin kinetoterapie respiratorie la PNF Runcu. Persoanele cu afecțiuni pulmonare pot beneficia gratuit de tratament