Alertă! Gorjul, sub Cod portocaliu de inundații, până luni la prânz

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, Cod portocaliu de inundații pentru mai multe județe, printre care și Gorj, valabil până luni, 30 mai, la prânz. Potrivit instituției, trecem printr-o stare de maximă vigilență.

Începând de mâine, 29 mai, ora 18:00, specialiștii noștri de la Centrul Național de Prognoze Hidrologice instituie Codul Portocaliu pentru unele râuri din județele: Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea și Argeș.
Acesta va fi valabil până luni, 30 mai, ora 12:00.
De asemenea, bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş şi Ialomiţa se află sub incidența Codului Galben începând de astăzi, 28 mai, ora 14:00, până luni, 30 mai, la miezul nopții.
Important: În aceste intervale ne putem aștepta la posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, în urma scurgerilor importante pe versanți, torenţi şi pâraie.
Se pot genera viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate.
Recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații”, au transmis reprezentanții INHGA. 
Articolul precedentAvertizare meteo: Gorjul, sub Cod portocaliu de ploi
Articolul următorReghecampf vrea transferuri, Cîrțu îi pune frână: E un buget și trebuie să ne încadrăm în el