Alertă meteo! Vin ninsorile, vremea se răcește. Se așteaptă maxime negative, iar minimele pot ajunge la -18, chiar -22 grade Celsius

Un val de aer artic continental readuce vremea specifică iernii. Pagina de meteorlogie Severe Weather Alert – România anunță, pentru săptămâna viitoare, ninsori și temperaturi maxime negative.

 Ninsori temporare moderate cantitativ (6-12 martie) / vreme deosebit de rece, geroasă în cursul dimineților (9-12 martie).

Cerul va fi variabil, mai mult noros în prima parte a săptămânii, în majoritatea regiunilor, iar apoi mai ales în sudul, centrul și estul țării.
 Pe întreg parcursul săptămânii, vor fi intervale în care va ninge pe arii extinse, cu excepția zonei de nord-vest, iar în sud-vestul și sudul țării vor fi și precipitații mixte.
În nordul și vestul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sudul Transilvaniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă estimat a se depune până la finalul intervalului de prognoză va atinge local 10-15 centimetri.
 În zona Carpaților Meridionali și a Subcarpaților Getici va ninge temporar abundent și se va depune strat proaspăt de zăpadă, în general de 25-35 centimetri.
La altitudini de peste 1700 metri, riscul producerii avalanșelor se va menține deosebit de ridicat.
 Începând de miercuri, 9 martie, odată cu avansul dinspre nord-est al unei mase de aer foarte rece, de origine arctic-continentală, vremea va intra într-un proces de răcire, devenind deosebit de rece pentru această perioadă.
Temperaturile maxime vor deveni preponderent negative, mai puțin în vestul și sud-vestul țării și se vor încadra, în general, între -7°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 5°C în vestul Banatului.
 Nopțile și diminețile vor deveni geroase (sub -10°C), pe arii relativ extinse în Transilvania, Maramureș, jumătatea vestică a Munteniei și în cea mai mare parte a Olteniei. Minimele termice vor oscila, în marea lor majoritate, între -16°C în sudul și estul Transilvaniei și dealurile sudice și -5°C, mai coborâte în zonele depresionare și în Bucovina, spre -22…-18°C”, a transmis sursa citată. 

IMAGINE: SWA-R

 

Articolul precedentGlume nesărate: Amendat, după ce a a agitat comuna cu sunete specifice unei sirene antiaeriene
Articolul următorTârgu Jiu: Polițiștii de la Penitenciar au reparat gardul Centrului de Plasament din Vărsături