Alertă! Rânca așteaptă o avalanșă de turiști cu bazinele pentru apă goale

Staţiunea Rânca riscă să rămână fără apă în cel mai important moment al anului. Preşedintele USR Gorj, Radu Miruţă, a tras un semnal de alarmă după ce a primit o filmare de la un cetăţean din zona montană. În materialul postat pe reţeaua de socializare se văd două bazine goale, ce aparţin de zona Novaci. Miruţă i-a pus în gardă pe prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, şi pe primarul din Novaci, Dumitu Leuştean, în condițiile în care staţiunea se va umple de turişti în perioada sărbătorilor şi se conturează un scenariu de coşmar.

“Cele doua bazine din filmarea primită de la oamenii din Rânca au câte 75 tone fiecare, aparţin de zona Novaci, sunt goale şi neizolate. Sitele la captare sunt colmatate, iar în bazine nu picură nimic. Singura sursă de apă actualmente este reprezentată de bazinele din zona Baia de Fier, care însă, sunt cam jumătate pline şi, cu şanse mari, nu vor asigura întreg consumul în perioada de vârf. Tot doar bazinele din zona Baia de Fier au asigurat apa şi anul trecut, însă, în acest an, seceta din perioada de toamna a retras izvoarele acestor bazine, iar debitul a scăzut semnificativ. Este inadmisibil ca atunci când izvoarele pică pe staţiune, zeci de mii de turişti să rămână fără apă. Îi solicit domnului prefect Ciprian Florescu să ia legătura cu primarul de la Novaci şi să demareze acţiuni concrete de prevenire a acestui calvar în perioada următoare”, a scris Miruţă pe facebook.

În minivacanţa de Crăciun se estimează că la Rânca se vor afla, zilnic, între 5.000 şi 6.000 de persoane, dar numărul turiştilor ar putea fi chiar mai mare, având în vedere că vor fi cinci pârtii de schi deschise, iar stratul de zăpadă este unul consistent. Din păcate, hotelierii şi proprietarii de pensiuni au pierdut bani frumoşi în ultimii ani de zile din cauza faptului că au rămas fără apă. Pentru ca turiştii să nu-şi anuleze rezervările, în iarna anului 2018 unii cabanieri şi-au făcut rezerve proprii de apă.

 

 

Articolul precedentGorj: Accident rutier soldat cu un mort
Articolul următorZeci de angajați ai Primăriei Rovinari nu își primesc salariile