Alertă și la Gorj! Mobilizare împotriva pestei porcine

Pesta porcină africană a pus în alertă autorităţile din România. Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a decis să înceapă vânătoarea mistreţilor din Dobrogea, porcii fiind consideraţi principala sursă de transmitere a bolii. Pesta porcină a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa şi Galaţi. În mai puțin de o lună, numărul focarelor a crescut cu 72%, o situaţie critică, având în vedere că specialiștii susțin că un milion de animale ar putea fi sacrificate până la finalul anului, adică un sfert din efectivele din țară. Dacă acest lucru se va întâmpla, preţurile vor creşte, iar importurile la carnea de porc vor fi mai mari cu până 30%. Măsuri de preveniere a bolii au fost luate şi în Gorj, unde graniţele judeţului sunt atent monitorizate.

“Am primit o notă de la Autoritatea Sanitar Veterinară. Trebuie să facem echipe cu Poliţia, să verificăm mijloacele de transport ce transportă porci pe teritoriul judeţului Gorj. Vom efectua echipe la intrarea în judeţul Gorj înspre Dolj şi dinspre Mehedinţi şi Vâlcea”, a declarat şeful DSVSA Gorj, Nicolae Călescu.

Până acum, în Gorj nu au fost înregistrate cazuri de pestă porcină.Virusul se transmite de la porcii aparent sănătoşi, cu 2-4 zile înainte de apariţia semnelor de boală, iar infecţia poate fi contactată prin intermediul resturilor alimentare din gospodărie.

Articolul precedentLuni, 6 august, OBREJENIA. Dezlegare la pește și ziua în care poți scăpa de patimi. Tradiții și obiceiuri
Articolul următor6.000 de lei pentru zeci de polițiști locali! Presiune financiară pe Primăria Târgu Jiu, instituția trebuie să achite drepturi câștigate în instanță