Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat de poliție, duminică seara, la sosirea pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, la punctul de control al pașapoartelor. Avionul cu care a zburat a fost redirecționat, pentru aterizare, pe un alt aeroport, după ce zeci de simpatizanți se adunaseră la locul inițial al sosirii criticului regimului Putin. De altfel, înainte ca acesta să revină din Germania, autoritățile ruse au anunțat că nu vor ezita să-l aresteze. Motivul invocat a fost acela că Navalnîi nu a respectat legea în cazul eliberării sale condiționate, după ce a fost acuzat de presupuse acte de evaziune.
Reamintim, acesta a fost transferat, în august 2020, în Germania, la spitalul ”Charite” din Berlin, după ce i se făcuse rău la bordul unui avion care îl aducea din Siberia la Moscova. A fost externat la 23 septembrie, după ce, potrivit reprezentanților spitalului, starea sa ”s-a îmbunătăţit suficient”.
S-a afirmat că opozantul președintelui rus Valdimir Putin a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic din familia Noviciok. Liderul rus a respins, însă, acuzaţiile de otrăvire.