Organizația județeană Gorj a Partidului Național Liberal trece printr-un nou confilct intern. Scandalul s-a declanșat după ce președintele Dan Vîlceanu, într-o conferință de presă, a anunțat că vrea un viceprimar la Bălești, acolo unde Primăria este condusă de Mădălin Ungureanu, colegul său de partid. Intenția lui Vîlceanu pare o dorită garanție suplimentară, în condițile în care Ungureanu s-a afișat cu lideri ai PSD în campania pentru europarlamentare. Reacția edilului din Bălești a fost dură, acesta declarând la Radio Infinit că se va opune unui astfel de demers.
”Nu văd rostul numirii unui nou viceprimar, în contextul în care mai sunt nouă luni până la alegerile locale. (…) Am avut înainte, acum două săptămâni, o discuție, foarte scurtă, adică am fost chemați la o analiză, în ce sens, a rezultatelor de la vot. Ce să analizăm la Bălești, că s-au câștigat alegerile? Oricum, așteptăm să vedem cu ce propunere va veni. Dacă se va face așa ceva, va fi peste voința primarului comunei Bălești. (…) Dacă domnul Vîlceanu va decide să treacă peste voința primarului, nu are decât. Eu mă voi opune acestui proiect de hotărâre propus de domnul Vâlceanu. Știu că proiectele de hotărâre se propun de primar sau consilierii locali”, a spus Ungureanu.