Viorica Dăncilă, premierul în exerciţiu, s-a plasat de partea ministrului Răzvan Cuc în scandalul Tarom. Aceasta spune că nimeni nu şi-ar permite să ţină avioanele la sol, mai mult, a înţeles că ministrul Transporturilor are dreptul de a se interesa de anumiţi pasageri.
”Din câte înţeleg, ministrul Transporturilor are dreptul să se intereseze dacă sunt anumiţi pasageri, aşa este regulamentul, dar asta nu înseamnă că şi-ar permite să ţină navele la sol. Am trimis Copul de Control la Ministerul Transporturilor. Eu am încredere în oameni şi respect prezumţia de nevionovăţie. Cred că nimeni nu şi-ar fi permis să facă aşa ceva”, a spus, potrivit Mediafax, Dăncilă.
Şefa social-democraţilor a completat, adăugând că întâlnirea dintre ministrul Cuc şi fostul director Tarom Mădălina Mezei, seara, în faţa casei acesteia, a fost o simplă discuţie între colegi:
”Suntem colegi, este normal să vorbim între noi”.