Amănunte despre atacul din penitenciar: Deținutul a intenționat să îl taie pe directorul adjunct

Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare a prezentat pe SNLP.ro detalii despre evenimentul de la Penitenciarul Deva, unde un agent a a fost rănit de un deținut.

”Astăzi (miercuri n.red.), la Penitenciarul Deva a început operațiunea simplă de mutare a unui deținut dintr-o cameră de pe secția E6 în altă cameră, pentru o mai bună desfășurare a unei cercetări disciplinare. Deținutul s-a opus, amenințând cu autoagresiuni și atacarea personalului, folosindu-se de o foarfecă pentru unghii pe care o flutura spre intimidare. Incidentul s-a produs într-o cameră în care erau cazați 20 de deținuți în regim semi-deschis (uși deschise) iar intervenția era desfășurată cu 6 membri ai personalului (director, șef tură și patru agenți, dintre care șeful de schimb). Când un deținut refuză să se supună regulilor, trebuie imobilizat. Asta s-a încercat, însă deținutul a reușit să-și elibereze mâna în care ținea arma improvizată și a vrut să-l atace pe directorul adjunct pentru siguranță și regim. S-a opus șeful de schimb, moment în care a fost lovit cu foarfeca în partea stângă a toracelui (…) Toate ușile camerelor se mențin deschise în timpul zilei, conform legii. Un singur agent neînarmat este suficient pe o astfel de secție cu 12 camere și peste 200 de deținuți, sau așa spun regulamentele”, au arătat reprezentanții SNLP.

Imediat după atac, Prinson info, un site al lucrătorilor din sistemul penitenciar, vorbea despre trei lovituri aplicate șefului de schimb. A fost una, așa cum relatează SNLP.

 

Articolul precedentÎnălțarea Domnului. Astăzi, la întoarcerea în ceruri, morții iau bucatele primite de pomană să le fie merinde
Articolul următorGorjean, bătut măr de un bodyguard în Petroșani la propria petrecere a burlacilor