Ambasadorul Matthew Whitaker, reprezentantul permanent al Statelor Unite la NATO, a precizat, joi, la Poligonul Cincu, că ţara sa are în continuare mai multe trupe în România acum decât avea în anul 2022.
„În primul rând, rotaţia trupelor americane, aşa cum am mai spus, a făcut parte dintr-un proces pe care Statele Unite îl analizează mereu în ceea ce priveşte modul în care suntem desfăşuraţi. Am deplasat trupe după invazia Ucrainei din 2022. Toată lumea se aştepta ca, în cele din urmă, să retragem o parte din acele trupe – era timpul să rotim Divizia 101 Aeropurtată – înapoi în Kentucky. Şi a fost foarte firesc să facem asta. Am făcut-o în coordonare completă cu toţi aliaţii noştri, dar mai ales aici, în România. Multe discuţii la multe niveluri, atât militar, cât şi politic. Şi vreau doar să subliniez că avem în continuare mai multe trupe în România acum decât aveam în 2022. Avem planuri în viitor să avem trupe şi oportunităţi de antrenament aici şi în teritoriile aliate NATO”, a declarat Whitaker.



