Polițiștii locali din Târgu Jiu au sancționat sever două femei de 19 și 36 de ani, ambele din municipiu, care au fost surprinse miercuri aruncând gunoi pe Aleea Merilor. În cazul tinerei de 19 ani, amenda a fost de 1.000 de lei, iar femeia de 36 de ani a fost sancționată contravențional cu 3.500 de lei, pentru că a încercat să împiedice polițiștii locali să aplice prevederile legii, cu aceași ocazie adresându-le și injurii.