Un târgujian, în vârstă de 39 de ani, s-a ales cu o pagubă serioasă în urma unor fapte prin care a încălcat regulile procesului electoral. Acesta a votat în cartierul Drăgoieni, după care a început să se laude cu opţiunea sa, clamând înfrânerea celuilalt candidat. Totodată, persoana în cauză şi filmat votul.
”Din verificările efectuate s-a stabilit că incidentul a avut loc în incinta Secţiei de votare nr. 9, din municipiul Târgu Jiu, cartier Drăgoieni, iar cel în cauză este un bărbat de 39 de ani, din localitate. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe bărbat, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, cu amendă în valoare de 1.500 de lei, precum şi pentru săvârşirea în locuri publice de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, cu amendă de 200 de lei’‘, a informat IPJ Gorj.