Printre măsurile propuse în ”Pachetul II” de Guvernul Bolojan se numără și cele referitoare la neplata datoriilor la stat și a amenzilor de circulație. Astfel, cei care nu își vor achita datoriile nu vor mai putea să vândă sau să cumpere o locuință sau o mașină. De asemenea, amenzile neplătite cresc în valoare, iar neplata lor va duce la suspedarea permisului de conducere.
Conform documentului pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, se adaugă reguli privind majorarea cuantumului amenzilor contravenționale în cazul neachitării lor la termenele inițiale: o majorare de 30% dacă amenda nu este plătită în trei luni după termenul stabilit și o altă majorare de 30% dacă neachitarea continuă după șase luni.
Următoarea etapă, se suspendă permisul de conducere dacă în termen de 90 de zile nu se achită amenzile:
„Se reglementează faptul că deținătorii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile creanțele provenite din amenzi contravenționale”.
Totodată, reducerea perioadei de suspendare a perisului va fi condiționată de plata amenzii:
„Perioada de suspendare a dreptului de a conduce pentru contravenții poate fi redusă atunci când contravenientul prezintă dovada plății tuturor datoriilor către bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul, inclusiv plata amenzii pentru contravenția care a condus la suspendarea dreptului de a conduce”.