Amical ”la secret” în Bănie: Mitriță înscrie, juveții înving Dumbrăvița

CSU Craiova a învins CSC Dumbrăvița, scor 1-0 (0-0), într-un joc amical desfășurat în Bănie, sâmbătă, în cantonamentul din Luncă. Golul oltenilor a fost marcat de Mitrițâ, în minutul 68.

Curios, oficialii echipei lui Mihai Rotaru nu au făcut public jocul test, parcă l-au căutat ascuns. Cei de la Dumbrăvița, formație din Timiș, Liga 2, au prezentat cronica meciului site-ul clubului, relatând că formația din Banat a avut mai multe oportunități de a înscrie, în dreptul oltenilor, pe lângă golul reușit de Mitriță, trecând și o ocazie a lui Ivan, mingea trimisă de acesta lovind bara.

CRONICĂ PREZENTATĂ PE SITE-UL ECHIPEI DIN TIMIȘ:

”Joc solid în Bănie

Echipa noastră de fotbal a pierdut la limită amicalul disputat astăzi, în baza sportivă Lunca Jiului, cu Universitatea Craiova. A treia clasată din ediția trecută a Superligii s-a impus cu 1-0.

Prima repriză a fost echilibrată, cu situații importante de ambele părți. Prima șansă mare de gol ne-a aparținut: în minutul 7, Modan a trimis o pasă în adâncime, iar Dragan Paulevici a șutat de la mare distanță, fiind aproape de a-l surprinde pe portarul oltenilor. În replică, gazdele au lovit bara porții lui Trifon, în minutul 15, prin Andrei Ivan. O nouă șansă importantă de gol pentru Dumbrăvița a venit în minutul 38: Paulevici l-a lansat pe stânga pe Cibi, care a depășit doi adversari, a intrat în centru și a șutat de la 16 metri, puțin pe lângă poartă.

În repriza a doua, staff-ul nostru tehnic a rulat întreg lotul avut la dispoziție. Craiovenii au marcat unicul gol al întâlnirii în minutul 68, prin Alexandru Mitriță, cu un șut sub transversală de la 13 metri.

24 din cei 25 de jucători aflați de ieri în cantonament au evoluat în partida de astăzi. Singurul absent a fost Luca Bodri, în convalescență după o problemă de sănătate”, scrie cscdumbravita.ro.

 

IMAGINE:

 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Eveniment rutier cu două motociclete implicate
Articolul următorSindicatul Europol, glume pe seama modului în care au scris colegii polițiști: Nu uitați diploma de ”bacalaoreat”!