Analiză news.ro: Interesul PSD e să mențină Guvernul Cîțu

 

O moţiune depusă de PSD înainte de Congresul PNL ar fi fost un cadou nesperat pentru Florin Cîţu. În primul rând, niciun parlamentar liberal, oricât l-ar simpatiza pe Ludovic Orban, n-ar fi votat împotriva propriului premier înainte de congres.
Nici USR PLUS, în ciuda răfuielile tot mai dese cu PNL, n-ar fi avut vreun interes să marşeze la demersul PSD înainte ca lupta internă din PNL să fie tranşată. Oricum, USR PLUS nu poate vota vreodată o moţiune de cenzură depusă de PSD pentru că s-ar sinucide electoral. Pentru Barna şi Cioloş, singura cale de a divorţa de PNL rămâne ieşirea de la guvernare, nicidecum trântirea guvernului prin vot în Parlament.
Aşadar, o moţiune de cenzură depusă rapid şi respinsă de Parlament i-ar fi întărit poziţia lui Cîţu exact înainte de alegerile interne. Cum opoziţia are dreptul la o singură moţiune pe sesiune, glonţul ratat ar fi devenit garanţia că Guvernul Cîţu rezistă cel puţin până în primăvară. PSD ar fi fost acuzat că se amestecă în competiţia internă din PNL, mai exact că e de partea lui Florin Cîţu şi implicit a preşedintelui Klaus Iohannis, susţinătorul tăcut al premierului. Liderii PSD ar fi trebuit să combată acuzaţia de blat cu Iohannis, prin urmare demersul împotriva guvernului s-ar fi întors ca un bumerang împotriva PSD. Atenţia publică s-ar fi mutat de la răfuiala internă din PNL la dorinţa social-democraţilor de a se întoarce la putere.
Acum, PSD va aştepta ca PNL şi USR PLUS să-şi aleagă noile conduceri şi apoi va acţiona. După congresul liberalilor, şansele unei moţiuni de cenzură cresc. Teoretic, ar putea apărea o tabără revanşardă în PNL, dispusă să voteze împotriva lui Cîţu. Abia atunci ar începe problemele pentru PSD, pentru că interesul social-democraţilor, oricât de paradoxal sună, nu e să intre acum la guvernare. În 8 luni de opoziţie, partidul a crescut în sondaje spre 35% aproape fără să mişte un deget. Pragmatic vorbind, ce interes ar avea PSD să trântească guvernul Cîţu?
Ar numi Iohannis un premier de la PSD? Exclus. Preşedintele ar forţa un nou guvern liberal. Deci moţiunea de cenzură ar schimba un premier PNL cu un alt premier PNL, pentru că PSD, cu 30% în Parlament, n-ar avea cu cine să încropească o majoritate parlamentară. Cu AUR? Ar însemna să se împuşte singuri în perspectiva alegerilor din 2024. Şi oricum voturile AUR n-ar fi suficiente.
Alegeri anticipate? Exclus. Iohannis ar îngropa PNL, partid care a suferit o erodare accelerată la guvernare.
Un executiv minoritar PNL susţinut de PSD? I-ar face pe social-democraţi să deconteze guvernarea cot la cot cu PNL, deşi practic ar fi în opoziţie.
Prin urmare, interesul PSD e să menţină deocamdată în funcţie Guvernul Cîţu, dar în acelaşi timp să joace credibil cartea opoziţiei.

 

 

Text preluat news.ro