Home Ultimul cartuș Anchetă a Parchetului Militar: Pompierul decedat, posibil omorât de o autospecială condusă...

Anchetă a Parchetului Militar: Pompierul decedat, posibil omorât de o autospecială condusă de un coleg

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis o anchetă după ce un pompier din cadrul ISU Argeş a murit, miercuri, în timpul unei intervenţii de stingere a unui incendiu pe autostrada A 1.

Se vehiculează că militarul ar fi murit accidentat, la autopsie fiind descoperite leziuni interne.

 

Un salvator argeşean a încetat din viaţă pe timpul intervenţiei pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie înregistrat pe A1.  În timpul misiunii, unul dintre membrii echipajului din care făcea parte l-a văzut căzut la pământ şi au început de urgenţă manevrele de resuscitare. Alte două echipaje SMURD de prim ajutor calificat şi de terapie intensivă mobilă s-au deplasat în sprijin, însă, cu toate eforturile depuse, nu au reuşit să îl readucă la viaţă. Circumstanţele producerii evenimentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate în acest sens. Totodată, o echipă din cadrul IGSU verifică aspectele  legate de modul în care a fost organizată şi desfăşurată intervenţia”, a transmis, pe facebook, a scris ISU Argeș.
Pompierul a fost găsit mort pe carosabil și s-a avansat ipoteza unui infarct, însă, în urma ultimelor probe, nu se exclude varianta accidentării acestuia de către autospeciala ISU din apropiere.