ANPC, verificări în cazul importurilor de textile second hand: Scormonitul în tomberoanele din occident l-au mutat acasă. Aducem deșeuri în țară

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a transmis, vineri, printr-un comunicat, că în urma unor sesizări referitoare la modul în care sunt comercializate anumite produse second hand, din import, pe piaţa din România, echipe de control ale instituției, coordonate de preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu, au început o serie de acţiuni la nivel național, pornind din Capitală.
Potrivit ANPC, în urma verificărilor s-a demonstrat existenţa unor importante cantităţi de deşeuri, în fapt, importate de Austria şi Elveţia, care sunt comercializate apoi, în România, ca produse second hand.

 

Aşa cum am mai spus, unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei. Doar că scormonitul cu care erau obişnuiţi, în tomberoanele din occident, l-au mutat acasă, unde ne încarcă cu tot ceea ce aruncă expeditorii. Printre hainele aparent încă bune de purtat, vin şi lucruri de care vor să scape austriecii şi elveţienii. Lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, din perspectiva restricţiilor de sănătate, aflate în acelaşi balot cu încălţămintea plină de noroi şi alte deşeuri, ajung pe teritoriul ţării noastre, unde cea mai mare parte şi rămân să murdărească mediul înconjurător. Trebuie condamnată cu fermitate întreaga acţiune, pentru a transmite un mesaj puternic şi celor care ne expediază murdăria lor, protejându-şi doar mediul propriu”, a transmis Horia Constantinescu, șeful ANPC.

Articolul precedentSuperLiga: CSU Craiova joacă cu Rapid, în Giulești. Bancu: Trebuie curaj
Articolul următorS-a votat! Polițiștii locali vor putea cere proprietarilor de mașini datele șoferilor și vor putea da amenzi în cazul refuzului