ApaRegio investește 80 de miliarde de lei vechi în amenajarea viitorului sediu

 

ApaRegio Gorj va investi 8 milioane de lei (80 de miliarde de lei vechi) în clădirea în care a funcționat Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj, acolo unde își va muta sediul. Imobilul urmează să fie reabilitat și extins.

S.C. APAREGIO GORJ S.A. funcționează în prezent în spațiile din Târgu-Jiu care nu pot asigura spațiul necesar normat pentru desfășurarea activității curente. După un interval de dezvoltare constantă a ariei de acoperire cu servicii, acționarul majoritar al societății S.C. APAREGIO GORJ S.A., a devenit Consiliul Județean Gorj care a acordat folosință gratuită pentru clădirile devenite disponibile ale S.C. IDP GORJ S.A. din str. 14 Octombrie, nr. 42 din Târgu-Jiu. Profilul funcțional diferit al nivelului de acoperire cu servicii și specificul de specializare al S.C. APAREGIO GORJ S.A. față de S.C. IDP GORJ S.A., impune o restructurare, recompartimentare și extindere structurală și funcțională a patrimoniului construit existent”, se precizează în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre ce va fi supus la vot în ședința Consiliului Județean din 31 ianuarie.

Articolul precedentDezmăț în sala de clasă: Au ”încins” grătarul cu mititei și au fumat
Articolul următorGorj: Instituție finanțată din bani publici, implicată în acțiunile unui partid politic