Operatorul de apă și canal ApaRegio Gorj S.A. a emis o notificare către instituțiile publice și agenții economici, prin care acestea sunt înștiințate că începând cu 1 iunie 2019 vor plăti apa pluvială. Totodată, entitităților mai sus amintite li se solicită date despre suprafațele totale ale incintelor construite și neconstruite pe care le dețin.
”Operatorul Aparegio Gorj SA, comunică faptul că, începând cu luna iunie, se va proceda la facturarea apei pluviale (meteorice) în conformitate cu Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare și Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare în unitățile administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADIA Gorj. (…) În termen de 15 zile de la primirea prezentei, utilizatorul va comunica operatorului Aparegio Gorj SA, suprafețele totale ale incintelor construite și neconstruite pe care le deține”, se arată, întocmai, în notificarea instituției condusă de Traian Pătrășcoiu, act pe care îl puteți parcurge integral mai jos.