Aprilie, luna în care se schimbă sau nu directori în Primăria Târgu Jiu

Marcel Romanescu îi va evalua pe toţi şefii de servicii din cadrul Primăriei. Edilul municipiului Târgu Jiu a anunţat că activitatea directorilor va fi analizată până la sfârşitul lunii martie. Primarul a explicat că până acum nu a putut face decât o evaluare parţială.

“Până la sfârşitul lunii martie, o să vină şi evaluarea pentru fiecare director şi adjunct din cadrul Primăriei şi cred ca va fi o evaluare corectă şi conformă cu activitatea desfăşurata în 2018. Este pentru prima dată când pot face evaluarea în integralitate. În 2018 nu am putut decât să fac o evaluare parţială, atâta timp cât am deţinut funcţia de primar, şase luni. Toţi trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi facă datoria, nimic mai mult”, a spus Romanescu.

Edilul a explicat şi situaţia lui Marian Rotaru, mutat de la Patrimoniu la Direcţia de Asistenţă Socială. Romanescu a precizat că cel din urmă vine pe o funcţie temporar vacantă, pe care o poate ocupa cel mult şase luni de zile. Propunerea a venit din partea Comisiei de Disciplină din cadrul primăriei, iar în perioada următoare şi Rotaru va fi evaluat. Există suspiciunea că unii dintre subalternii lui Marian Rotaru nu s-ar fi prezentat în faţa Comisiei de Disciplină, în urma unor presiuni, iar prin “detaşarea” lui Rotaru funcţionarii de la DPP Gorj vor fi audiaţi fără să-şi mai facă probleme.

“După o discuţie pe care am avut-o cu preşedinta Comisiei de Disciplină din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, ţinând cont de faptul că nu pot să fac evaluarea până la sfârşitul lunii martie, dânsa mi-a înaintat, acum două zile, o adresă prin care-mi solicita să-l transfer temporar pe domnul Marian Rotaru într-o altă direcţie, pe un post similar”, a adăugat primarul.

 

 

Articolul precedentŞase plângeri în cazul mașinilor vandalizate cu vopsea roșie
Articolul următorCasa Bianca – cea mai ieftină cazare din Târgu Jiu