Gorjul are ficuşi în Guvernul României, nu secretari de stat. Asta crede Eduard Berca, consilier municipal din Târgu Jiu. Alesul local critică dur neimplicarea secretarilor de stat gorjeni în rezolvarea problemelor judeţului care i-a propulsat în Executiv şi, printr-un exemplu concret, arată că s-ar putea găsi soluţii pentru Gorj prin aceşti oameni, numai să se vrea şi, obligatoriu, să existe pricepere profesională. La acest moment, coaliţia de guvernare de la Gorj susţine 5 sectretari de stat: Energie – Doru Vişan şi Andrei Maioreanu (PSD), Marius Dumitraşcu (ALDE); Cultură – Mihai Gherghe (PSD); Interne – Ciprian Florescu (PSD)
‘‘Eu nu văd nimic să se fi concretizat, nu au adus un plus valoare locurilor de baştină, că au realizat ceva, că au venit cu ceva proiecte sau că au făcut ceva demersuri în sensul că, eu ştiu dacă vorbim despre cultură, să facă proiecte pentru ansamblul Brâncuşi. La industrie, mă tot uit să văd când se finalizează strategia energetică, dacă va fi pusă în aplicare sau va fi măcar dezbătută. E, totuşi, funcţia de sectretar de stat. Vă dau un exemplu. Tot aşa, comparativ. Manţog era secretar de stat, dar, credeţi-mă, ştiu, pentru că eram acolo, Ionel Manţog s-a dus şi dădea cu pumnul în masă. A fost problema cu CEO, la momentul ăla a găsit soluţia să exporte energie. (…) Păi, domnule, dacă oamenii ăştia sunt flori, ficuşi, deci ăştia nu sunt specialişti. Nu sunt, să zici, bă, tată, te duci, tu ştii ce înseamnă cultura, la Mihai, la Gherghe, tu Ciprian ştii ce înseamnă administraţie publică, chestii de genul ăsta, dar ei sunt ficuşi acolo, primesc hârtii, semnează sau le dau mai departe, sau nu mai ştiu ce pe acolo”, a spus, la Radio Infinit, Berca.