Sorin Grindeanu, președintele PSD, îi cere lui Ilie Bolojan să-și dea demisia, arătând că PNL și USR clamează trecerea în opoziție, dar rămân la putere.
”Trebuie să vorbim despre realitatea de astăzi. PSD nu are niciun secretar de stat, prefect, subprefect etc. Toți reprezentanții PSD și-au dat demisia, iar pe noi ne interesează să se guverneze pentru oameni. Astăzi, cei care spun că-și doresc în opoziție sunt cei de la PNL și USR. Folosesc acest prilej pentru a face un apel la domniile lor să iasă din ipocrizie, la domnul Bolojan, să-și dea cu toții demisia. Aștept și de la ceilalți să iasă din ipocrizie, să nu ne mai explice că dumnealor doresc să meargă în opoziție și în același timp rămân cu toți oamenii la putere”, a transmis liderul social-democrat.





























